Am luat 5 la desen

 

Eram la grădiniță. Într-o zi, ne-au dat să colorăm un măr. Eu am colorat mărul meu și m-am uitat la prietena mea, Dona, care îl colora pe al ei. M-am simțit tare amărâtă când am constatat că mărul meu era un soi de zdreanță pe care tocisem vârful creionului, iar al Donei era un măr frumos pe care ea îl umplea cu grijă, cu vîrful creionului aplecat pe o parte ca tușele să iasă uniforme. Am fost amărâtă ca mie nu îmi ieșise, dar așa am învățat până la urmă să colorez un măr.

Little hands drawing between school supplies and apples

Următoarea amintire pe care o am despre desen datează din clasa a 5-a, deci aveam vreo 10 ani. Profesorul de desen ne dăduse o temă, iar eu stătusem tot week-endul la planșa aceea care spunea o poveste, avea o mulțime de personaje și chiar un drum. Eram tare mândră de ea și i-am dat-o profesorului așteptând nerăbdătoare un 10. El ne-a înapoiat desenele, iar pe spatele foii mele muncită două zile, stătea nesimțit și nestingherit un 5. Profesorul nu mi-a spus nici un cuvânt. Eu m-am uitat din nou la planșă și am început s-o urăsc instantaneu, cu toate personajele ei și drumul care șerpuia printre ele. Era atât de proastă încât profesorul îmi dăduse doar 5 și asta cu indulhgență pentru că îmi făcusem tema. Probabil stătuse în cumpănă și voise să îmi dea 4. Mi-a fost mereu rușine de planșa aceea și mi-i imaginam pe copiii care știau să deseneze, fericiți cu notele lor mari…

Astea sunt toate amintirile mele legate de desen. După 5-ul acela, n-am mai îndrăznit să cred că pot expune o poveste pe vreo hârtie. N-am mai încercat, m-am denumit anti-talent și gata. Dar n-am uitat niciodată atitudinea implacabilă a profului care, fără nici o explicație, mi-a pus cea mai mică notă a mea de până atunci.

Prin clasa a 8-a, am participat pentru prima dată la un concurs literar și l-am câștigat cu o proză scurtă. Și acum îmi amintesc cum a anunțat prezentatoarea de la TVR Iași câștigătorii și, când a ajuns la locul 1, a spus clar: Ana Maria Florea. Nu am participat niciodată, de atunci încolo, la un concurs literar fără să iau cel puțin locul 2. Așa că am scris întotdeauna cu încredere și dragoste tot felul de povești și am decretat că am talent la scris.

blank_paper_texture_2_by_spidergypsy-d4g9s3l copy

Acum trei săptămâni, a trebuit să găsesc o soluție să personalizez cu imagini și mesaje despre câini, niște tricouri cumpărare mai demult. Renunțasem la ideea să le imprim pentru că era prea scump. Nu avea nici cine să mă ajute cu pictatul… așa că m-am hotărât să-mi fac eu niște șabloane din plastic și să dau cu ceva vopsea pe tricouri, în interiorul șablonului. Nu mi-a plăcut cum iese cu șablonul făcut la un teckel, așa că am încercat să fac singură imaginea aleasă, din pensulă. Dădeam cu pensula, făceam ochii mari, mai dădeam o pensulă… și în seara aceea am făcut un chihuahua. Soțului meu nu i-a venit să creadă că l-am pictat eu. Nici mie nu-mi venea a crede… și am mai făcut câteva, o corcitură, un westie, un bichon, un buldog… Aici le găsiți pe toate 🙂

_DCF4103

Pictam deja de câteva zile când am îndrăznit să-l pictez pe Riki. Am fost atât de fericită că mi-a ieșit, încât nu mă mai dezbrăcam de tricoul acela…. Apoi, i-am desenat pe toți trei, Pici, Bobi și Riki pe un tricou. Nici din acela n-am ieșit zile întregi. Am luat alte tricouri și i-am pictat separat pe puii mei. I-am făcut un tricou și lui Spotty, să-l poată da cadou omului lui când îl va găsi. Aici vedeti filmuletul lui Spotty care vrea sa adopte un om:-) 

IMG_28893 baieti copy

Lumea face ochii mari când află că eu am pictat tricourile și că pictez fix ce 10 zile, 2 săptămâni, 3 săptămâni, căci număr zilele de când am pus din nou mâna pe pensulă.

Fără să vreau, mi-am amintit de profesorul meu de desen din clasa a 5-cea și, cu mintea de adult, la aproapte 30 de ani de la nota aceea mică, mi-am dat seama că profesorul meu a fost un ticălos. Poate că nu era desenul meu o capodopera, dar cu siguranță se vedea că e muncit și, față de efortul unui copil, trebuie să fii mereu atent. Trebuie să îi explici, să vorbești cu el, să înțeleagă cum să facă data viitoare pentru că riști ca acel copil să nu mai facă nimic. Așa cum n-am mai făcut eu nimic la desen. Sper că omul acela nu mai predă pe nicăieri… dacă se întâmplă să citească acest text, să știe că eu, la 30 de ani după povestea aceea îl las repetent la capitolul pedagogie.

Bobi singurRiki singur 2 copy

riki singur1

Am vrut să scriu povestea despre desenele mele pentru că mulți copii și părinți intră pe acest blog. Aș vrea ca puștii să știe că au dreptul să ceară explicații unui profesor dacă primesc o notă mică și se simt nedreptățiți. Să nu facă așa cum am făcut eu. Să nu se simtă umiliți de părerea unui singur om, chiar dacă acel om este la catedră. Este posibil ca alți oameni să fie încântați de ceea ce au făcut ei. Să aibă curaj să le spună părinților dacă se simt triști din cauza unei note… iar părinții să aibă la rândul lor curaj să meargă la școală și să-și apere copilul.

Am scris povestea aceasta cu gândul la un om apropiat și drag mie care a suferit cumplit din cauza unor profesori din școala noastră. Atât de mult, încât s-a închis în el și, în loc să facă școala de arhitectură așa cum visa, nu a mers nici măcar la liceu. A muncit ani de zile pentru italieni, care când l-au văzut cât de priceput e la renovări și construcții, l-au pus să lucreze la renovarea monumentelor lor istorice. Nu voi uita niciodată cum S. ne-a dus la Colosseum și a obținut pentru noi, logodnicul meu de la vremea aceea și cu mine, vizitarea fostului amfiteatru roman fără să stăm la coadă. Ce mândru era că oamenii aceia îl cunoșteau și apreciau.

S. a dat până la urmă bacalaureatul și urmează să se scrie în Italia la cursuri pentru a-și obține diploma de arhitect. Și în cazul lui, au trecut 30 de ani până să învețe să aibă încredere în el, așa cum am învățat eu în ultimele săptămâni să nu-mi fie teamă să pun mâna pe pensulă.

Te iubesc, S.!

Riki si Ana copy

Post scris de Ana

Ana este jurnalistă și scriitoare, autoarea cărții de copii  Aventurile lui Riki, nominalizată la categoria Cea mai bună carte pentru copii la Gala Bun de Tipar-2014, principala competiție literara a industriei românești de carte. 

Alături de Ana, pe acest blog mai scriu cățeii Riki, Pici, Bobi și motanul Thomas.

 

2 comments on “Am luat 5 la desen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *