Costache

Costache-Aventurile lui Riki

-De ce mă arunci aici? Vino înapoi! Du-mă înapoi la mama, mi-e foame! țipa pisoiașul dupa femeia care îl adusese într-o sacoșa și-l părăsise pe strada asta pe care micuțul nu o cunoștea.

Îl scosese din sacoșă și-l aruncase în gradina din fața unui bloc, după care o luase rapid la picior. Micuțul sări gărduțul grădinei și fugi după femeie.

-Miaaaaaauuuu! Vreau la mama! Miauuuuu!

-Cââțțțțț! Zbieră femeia la el și-l împinse cu piciorul. Am destule mâțe acasă! Pe tine nu te vrea nimeni că ești negru și urât. La blocul asta e o femeie care are un motan negru, să te țină ea dacă îi plac așa mult mâțele negre! adăugă ea și o rupse la fugă.

Pisoiul era flămând și obosit. Îi era și frig… afară începuse să plouă, iar el nu știa unde să se ascundă și ce să facă pe strada aceea necunoscută. În depărtare, zări niște pisici adulte care se fugăreau una pe cealaltă și i se făcu foarte frică. Se ascunse sub o mașină… era cald acolo, motorul tocmai fusese oprit. Pisoiul se băgă pe sub tabla mașinii, căută un loc cât mai ferit și adormi.

………………………………………………………………………………………………………………………….

A fost odată ca de fiecare dată, o pisică și o familie. Pisica acestei familii a făcut pui. Nimeni nu a știut că e însărcinată și nimeni nu și-a dorit puii. Nimeni în afară de pisică. Familia pisicii a decis să se descotorosească de cei mici, așa că i-au luat unul câte unul de lânga mama lor și, în loc să le găsească stăpâni, i-au aruncat prin curți și pe lângă blocuri. Pe cel negru l-au aruncat în cartierul Precista din Piatra Neamț, la un bloc de lângă fostul magazin Dunărea. Nimeni din acea familie nu s-a ocupat apoi să sterilizeze pisica așa încât să nu mai facă pui nedoriți, drept pentru care povestea se va repeta în câteva luni.

ABANDONUL ANIMALELOR este ILEGAL și se pedepsește cu  cu amendă penală de la 1.000 lei la 10.000 lei. Consultați legea aici. Nu e de glumă.

Povestea continuă după imagini.

previous arrow
next arrow
Slider

…………………………………………………………………………………………………………………………….

Pisoiașul cel negru mieună toată noaptea sub tabla mașinii. După ce motorul se răcise, i se făcuse și lui frig, dar nu mai știa pe unde să iasă din tablă. Adormi din nou de istoveala și se trezi spre dimineața. Mai mieună puțin și rămase fără glas. Deodată auzi niște zgomote și simți un huruit. Cu ultimele forțe se puse pe un mieunat sfâșietor. Huruitul se opri și auzi un glas de femeie speriat:

-Cred că e o pisică băgată la motorul mașinii!

-Da, aici sunt, șopti micuțul, dar șoaptele lui nu se mai auzeau. Rămăsese fără glas. Auzea doar cu mai multe femei vorbeau între ele și-l căutau pe sub mașină. O mână zdravănă ajunse până la el și-l scoase la lumină. El deschise gurița să miaune, dar nu ieși nici un sunet. Femeia care-l ținea în mână se uită cu milă la el.

-Ce faci, acolo, măi, amărâtule? îl întrebă ea.

-L-a aruncat cineva aici, spuse femeia pe care o auzise prima dată. Era să plec cu el, Doamne Ferește! Vă dați seama, doamna Florea, ce nenorocire, îl omoram…

Doamna Florea, cea care îl luase pe pisoi în mână, este bunica mea, a lui Riki, iar eu sunt cățelul din Aventurile lui Riki. Locuiesc atât la Piatra Neamț, cu bunica, cu bunicul și motanul Thomas, cât și la București cu Ana – mama mea, Tony – soțul ei, Pici și Bobi, frații mei căței. Pe lângă blocul în care stau la Piatra Neamț, s-au adunat mai multe pisici. Bunica și bunicul sunt miloși, le dau de mâncare și au castrat câteva chiar. Vorba s-a dus pe străzi și, după prima pisică aciuată pe lângă noi, au apărut și altele, aruncate de stăpânii lor. Mici și mari, pui și adulți.

Costache-Aventurile lui Riki
Costache lângă tabloul lui Thomas de cand acesta din urma era pui.

 

-Cât de mic este, sărmanul, cine să-l fi aruncat aici? întrebă bunica studiind ghemotocul.

-Ei, cine? Oameni răi, răspunse vecina care aproape că plecase cu mașina la muncă și-l auzise pe micuț mieunând.

-Dar cum să arunci ala ceva? Întrebă din nou bunica.

Ei cum? Vă spun eu cum… În cei 14 ani de viață am auzit povestea de atâtea ori, cu toate animalele salvate de Ana și de bunici. Multor oameni nu le pasă de suferința animalelor. Când aud că e câte o persoană care se implică în ajutarea acestora, dinadins aruncă animale la porțile și în curțile lor. Se gândesc că dacă are atâtea suflete, unul în plus nu o deranjează. BA DA! Unul și încă unul și încă unul sunt mult ptrea multe suflete. Banii Anei și ai bunicilor se duc, în bună parte, pe îngrijirea animalelor găsite. Eu le primesc acasă, le ajut să nu mai fie triste, după care animăluțele merg în adopție și rămân eu trist. Sunt furios pe oamenii care nu se gândesc nici la suferința lor, nici la chinul Anei, al bunicilor și al celorlalte persoane care se implică în salvarea patrupedelor.

Cum mă gândeam eu la toate astea, o aud pe doamna cu mașina întrebând-o pe bunica:

-Și ce facem acum cu el? Eu trebuie să plec la serviciu…

-Pai ce să facem? Îl iau în casă și-i dau și lui ceva de mâncare, răspunse bunica. Vedem apoi dacă găsim pe cineva să-l adopte.

Și așa a făcut bunica. Bietul motan era atât de înfometat… ca toate animăluțele părăsite. A înfulecat un pliculeț de mâncare pe nerăsuflate. Nu i-a fost deloc frică de mine, dar nici eu n-am vrut să-l sperii.

-Nu-ți fie teamă, micuțule, ești în siguranță acum. Bunicii mei sunt oameni foarte de treabă și au grijă de animăluțe, i-am spus eu.

-Pot să mă ducă acasă la mine? M-a întrebat el trist. Mi-e dor de mama și sunt sigur că și ea e îngrijorată pentru mine.

Mi s-a rupt sufletul când l-am auzit. Ce să-i spun și cum să-i spun? Am hotărât că e mai bine să știe adevărul.

-Nu te pot duce bunicii mei acasă… nu știm cine sunt stăpânii tăi și nici unde e mama ta. Ai fost părăsit, micuțule. Știu… ești foarte trist, dar noi suntem aici și vom avea grijă de tine…

Riki-si-cu-Ana-muncesc-impreuna

L-am lins ușor pe căpușor. Micuțul plângea. Într-un final s-a liniștit și, aproape dormind, a început să mă caute prin blană cu botul și să ma împingă cu pernuțele. Bunica a început să râdă și a spus:

-Măi pisoiule, nu e mama ta, e Riki, un cățel și nu are lapte!

Eu m-am zbârlit imediat. Deci asta căuta el, să sugă ceva lăptic din blana mea?!

Bunica l-a luat în brațe și motănelul a adormit în poala ei.

-Măi… Costache… măi… a spus bunica dintr-o dată, mângâindu-l. Ce mă fac eu cu tine, Costăchele?

M-am uitat la pisoi, m-am uitat și la bunica și mi-am dat seama că animăluțul tocmai fusese botezat: Costache.

Gasiți aici a doua parte a poveștii lui Costache.

 

Riki este personajul principal al cărții  Aventurile lui Riki, nominalizată la categoria Cea mai bună carte pentru copii la Gala Bun de Tipar-2014, principala competitie literara a industriei românești de carte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *