Îmi plac iepurii…

 

Era sâmbătă după amiază, dormeam pe bancheta din spate a mașinii Anei care conducea printr-un sat, nu departe de București. Eram foarte obosit după o zi petrecută la țară cu Shakira, o cățelusă simpatică, metis de teckel. Fusesem în vizită la un băiat care a ajutat-o pe Ana să lucreze ceva. După cum spuneam, dormitam pe bancheta din spate, mulțumit că Ana se răzgândise și nu luase un iepure de la băiatul acela. Nu mă înțelegeți greșit, dacă ar fi luat un iepure să-l mâncăm, m-aș fi bucurat teribil, dar Ana vroia un iepure gri flocos să-l țină în casă, drept animal de companie.

Shakira

L-a drăgălit, l-a pupat în bot, l-a sunat pe Tony care a fost de acord să-l aducă acasă, și, brusc, s-a răzgândit când a auzit că va trebui să-i cumpere o cușcă pe care să o țină în casă – teritoriul urechiatului. Mie mi s-a zburlit părul pe coadă când am auzit de cușcă și teritoiu în casa mea. Cum adică urechiatul își făcea teritoriu în sufragerie?

Iepurii

 

Oricum, Ana s-a răzgândit și bine a făcut. Vă dați seama că, după ce-ar fi trebuit să stau cu el toată ziua în casă și să mă uit la el cum roade morcvi – ptiu! ar fi trebuit să mă duc și în parc cu el. Păi da, că Ana vroia să-i cumpere lesă și să-l ia în parc. O ador pe Ana, dar uneori are
niște idei de și se ridică părul pe coadă după cum spuneam.

Și cum dormitam eu în mașină, văd că Ana frânează brusc și întoarce mașina. Iese repede din ea și după câteva minute se întoarce cu ceva urât mirositor. Duhoarea m-a făcut să mă trezesc de-al binelea.

-Hauuuuuuuu! Urlu eu. Un pui de câine?????

-Pici, am găsit un cățelus! Îmi zice Ana foarte mândră de ea și pune chestia urât mirositoare fix pe scaunul din față, lângă ea. În treacăt vă spun că acela e locul meu.

Mă întind până acolo și mă uit: un cățel negru și murdar scheuna pe scaunul meu.

-De unde ai apărut și tu? Întreb eu.

Cățelul și-a tras botul sub el și s-a ghemuit pe scaun. Era foarte speriat așa că am decis să-l las în pace, dar un gând mă stresa: ce vroia să facă Ana cu el? Cu siguranță avea pureci… Și căpușe! Brrr! Mai bine am fi luat iepurele flocos. După un timp poate aș fi reușit să-l conving pe Tony să-l mâncăm în lipsa Anei.

Ana l-a anunțat pe Tony că vine acasă cu un pui de cățel pe care l-a găsit. Sincer să fiu, credeam că Tony va fi la fel de fericit ca mine să afle că mai vine acasă un patruped. M-am înșelat. În loc să-l mârie cum am făcut eu, l-a întâmpinat zâmbind și i-a spus că e foarte drăguț. Mă rog, foarte drăguț. Mic, slăbănog, puricos și cu două căpușe.

Ana i-a dat câțiva dintre biscuiții mei preferați de la Royal Canin și micuțul i-a hăpăit într-o clipă. Drept să spun și mie mi s-a făcut milă de el… săracul, era el urât și puturos, dar îi era atât de foame!!! Mi-am amintit că într-o zi, când și eu eram mort de foame, Ana m-a găsit în holul unui centru comercial. Era foarte frig afară și intrasem să mă încălzesc. La un stand niște oameni aveau cârnați, carne… Muream de poftă. O colegă de-a Anei mi-a cumpărat un cârnat pe care l-am hăpăit la fel de repede cum a făcut și asta micul cu biscuiții mei. Și pe mine m-a luat Ana acasă, dar asta e altă poveste.

Prima foto

După ce a mâncat, micuțul a intrat la depuricat. Trei ore i-a luat operațiunea Anei, dar după aceea cățelul nu s-a mai scărpinat și a început să miroasă a șampon. Eu nu spuneam nimic, imi era milă de el, dar nu vroiam să stea prea mult cu noi.

-Doar nu te gândești să-l iei și pe el să doarmă în pat cu noi… i-a spus Tony, Anei.

-Ei, nu, singur că nu, a răspuns ea și eu am răsuflat ușurat.

În pat dorm eu și singurul pe care îl accept este Riki când vine în vizită de la Piatra Neamț.

Dar unde credeți că și-a făcut culcuș piticania? În coșul meu!!! Pe bune, unii sunt plini de tupeu. Bine, eu nu dorm acolo mereu, dar e al meu și fac ce vreau cu el. L-am și ros, i-am scos mai tot buretul din el, dar tot al meu rămâne.

-Pici, fii bun cu el! Mi-a spus Ana înțelegând, evident, ce-mi trece prin cap.

-Păi ce, i-am făcut eu ceva? M-ai auzit mârâind? Am răspuns eu enervat.

Singurul lucru pe care sunt de acord să îl împart cu el este mâncarea. Dar jucăriile, oasele, mingea de tenis și șlapii Anei sunt ai mei. Ana a spus că-l va da spre adopție… Nu e primul animal pe care îl ia de pe stradă, dar de regulă le găsește pe cineva foarte repede. Piticania e la noi de patru zile și, în loc să-i fie găsit un stăpân, i s-a găsit nume. Îl cheamă Bobi. Ana stă bot în bot cu el, îi dă vitamine și îl răsfață. Dar ce-i mai ciudat e că și Tony stă bot în bot cu el… Când mergem în vizită la Anna Sophie și la Eva, nepoțelele Anei, vine și Bobi. Ați ghicit, acum TOATĂ LUMEA STĂ BOT ÎN BOT CU EL. Anna Sophie îi spune băbățel, iar Eva – Bobo.

Adică am mers în parc și nu puteam să fac un pas și pipi pe un copac că se oprea cineva să-l mângâie pe Bobi. Bobi în sus, Bobi în jos. Și eu, Pici, am dispărut? Gata, nu mă mai mângâie nimeni? Că până acum lumea se oprea să spună cât sunt eu de frumușel.

Partea bună în toată povestea asta este că Ana cumpără tot felul de jucării și oase pentru dinți pentru Bobi. Sunt excelente, mai bune decât ale mele, așa că în seara asta am deschis punga din coșul de legume și m-am servit cu aproape toate oasele. Hehehe!

IMG_1019

Bobi a dormit câteva nopți lângă pat, în coșul meu. Eu dorm, bineînțeles, în pat, la burta Anei. Sforăie. Poate să creadă cineva că un câine de 3 luni sforăie? El sforăie. Anei i se pare simpatic, dar pe mine mă calcă pe coadă. În patul ala avem voie să sforăim Tony și cu mine. Dar Anei nu i s-a părut simpatic că Bobi i-a ros încărcătorul de la telefon și pe cel de la laptop. Hehehe! Știți ce repede a dispărut coșul de lângă pat unde erau și încărcătoarele? Acum Bobi doarme lângă pat, pe partea Anei. Tocmai a tras un vant. Ptiuuuuu! Ce pute!!!!

IMG_1035

Și când mă gândesc că puteam lua un iepure…. Am auzit că iepurii rod mai mult decât câinii. N-ar fi durat mult și sigur l-am fi făcut friptură. De ce a trebuit Ciprian să-i spună Anei că-i trebuie o cușcă?

 

Post scris de Pici

Picioruș, cațelul tupeist, este prietenul lui Riki,  personajul principal al cărții  Aventurile lui Riki, de Ana Maria Florea Harrison. Cartea a fost nominalizată la categoria Cea mai bună carte pentru copii la Gala Bun de Tipar-2014, principala competitie literara a industriei românești de carte.

Acesta este un blog scris de trei câini, Riki, Pici, Bobi, un motan – Thomas, și un om – Ana. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *