Trădarea celui mai bun prieten

Povesti pentru copii - Amintirile lui Riki

Vouă vi s-a întâmplat să aveți un cel mai bun prieten care să vă trădeze pentru altcineva? Să se joace numai cu noul prieten și pe voi să vă ignore, chiar dacă nu i-ai făcut nimic să-l supărații?  Și să nu-ți mai dea deloc atenție?

Ei bine, eu nu am crezut niciodată că voi fi trădat de Bobi pentru o pisica!!!!!

După ce Ana l-a adus acasă pe Thomas, motănelul a devenit principalul animăluț luat în brațe, iubit, alintat. Pentru cine nu știe cine este Thomas, dați click aici, în poveștile pentru copii din arhivă.

Bunica a început să doarmă cu el la ceafă. Nu-i nimic, eu dorm oricim cu bunicul, mi-am zis. Dar într-o bună zi, bunicul a început să doarmă în sân cu Thomas. Motănelul se băga pe sub puloverul lui și se ducea direct pe piept, la căldură.

-Hai, Riki, nu fi gelos, spunea bunicul…

Nu eram chiar gelos, dar le explicam că nu mi se pare normal ca mie să nu-mi mai dea la fel de multă atenție. Și nu e că aș fi răsfățat, chiar nu sunt răsfățat…. Bine, sunt, dar vă spun, dacă ar sări un motan cu ghiarele ascuțite pe nasul vostru să se joace, v-ar flocăi coazile care încep să arate ca niște mături, și voi ați fi săpărați. Dar am făcut cumva și am început să mă joc cu Thomas… nu-l lăsam să-mi smotocească codița decât când vroiam eu și, dacă exagera, lătram la el și el se ascundea sub pat… am început să dormim, chiar să-l împart pe bunicul cu el fără gelozie. Am început să ieșim amândoi afară, în fața casei de la Piatra Neamț unde stăm cu bunica și bunicul. De vreo săptămână am venit la București din nou. De cum am intrat pe ușă, abia așteptam să-l văd pe prietenul meu cel mai bun, Bobi.

ȘI ATUNCI AM VĂZUT CE ÎNSEAMNĂ TRĂDAREA !

Riki and friends

În loc să se bucure că mă vede, Bobi a sărit direct pe Thomas. Să-l pupe, să-l lingă, să-l rostogolească cu lăbuțele. Să latre de fericire atât de tare, încât Thomas s-a și speriat. Thomas și Bobi se împrieteniseră, după ce l-a adus Ana pe pisoi, dar chiar SĂ NU-MI DEA NICI O ATENȚIE ?

http://www.rikiandfriends.com/index.php/ro/category/pici-romana/Picioruș, mă aștepta, în schimb foarte fericit.

-Riki, ai venit! Din păcate a venit cu tine și motanul acesta urâcios. Uite ce urât e, așa negru…

-Picioruș, dar și tu ești negru, și Bobi e negru.. i-am spus lui Picioruș.

-Eii, se zbârli la mine Pici, dar de Bobi nu îmi place oricum… Și eu am mai mult alb decât el. Oricum, mă bucur foarte tare să te văd. Ce bine c-ai venit ! îmi spuse Picioruș. De ce ești așa de supărat ? mă întrebă el. Nu te bucuri să mă vezi ?

-Ba da, i-am răspuns. Dar uite-te la Bobi, nici nu mă bagă în seamă. Vrea să se joace numai cu Thomas… Asta e trădare, frățioare !

Picioruș se uită trist la mine și îmi spuse :

-Riki, tu îți amintești când a l-a adus Ana pe Bobi acasă ?

-Da, era mic, murdar și amărât, ca Thomas…

-Și ca mine, răspunse Pici. Dintre noi toți, doar tu nu ai fost abandonat…

-Așa este, i-am spus eu simțindu-mă vinovat. Eu nu am fost abandonat…

-Și, când Ana l-a adus pe Bobi, cine a devenit prietenul lui cel mai bun ? Întrebă Pici.

-Cine ? am întrebat cu jumătate de gură.

-Tuuuuuu ! a spus Pici supărat. Dintr-o dată tu nu te-ai mai jucat cu mine și ai devenit cel mai bun prieten al lui Bobi. Râdeai cu el, te tăvăleai cu el, iar la mine nici nu vă uitați. Înainte, te jucai numai cu mine. Eu lătram la voi, dar voi nici nu mă băgați în seamă…

M-am gândit puțin înainte să răspund, după care am zis :

-Dar, Pici, tu ne muști…

Pici se enervă.

-Și ce dacă vă mușc ? Nu te mușc pe tine, îl mușc pe Bobi că sare pe mine cu lăboanțele alea mari! Strigă el.

-Nu-i adevărat, i-am spus. Tu o muști și pe Ana când vrea să te miște puțin în pat. Mai ții minte când ai mușcat-o tare de nas ?

Pici Riki&Friends

-DA ȘI EA M-A MUȘCAT DE URECHE ! urlă Picioruș. În plus, nu am mușcat-o așa de tare. Doar am înhățat-o puțin. Cum să mă muște Ana pe mine de ureche ???

Strigam unul la altul, iar Bobi s-a oprit din joacă și a venit să vadă ce se întâmplă. Picioruș i-a întors coada, așa că i-am răspuns eu :

-Se întâmplă că nici măcar nu m-ai salutat, te-ai aruncat direct pe Thomas, am spus supărat.

Riki Riki and friends

Bobi s-a uitat la mine cu ochii lui mari și buni, uimit, cu o falcă atârnând, că m-a pufnit râsul.

-Chiar că uneori ai față de nătâng, cum spune Ana, am zis râzând.

-Ce e aia nătâng? M-a întrebat el mai nătâng decât de obicei.

Eu mă tăvăleam déjà pe jos de râs. Picioruș a venit în fugă.

-Acum râzi, ai ? Gata, iar nu mai sunt prietenul tău. De cum a venit Bobi, râzi cu el, mi-a reproșat Pici.

-Pici, uite ce figură caraghioasă are, am răspuns, cu falca aia atârnând într-o parte. El nici măcar nu pricepe că sunt supărat pe bună dreptate.

Din poziția lui copilărească, Bobi o zbughi către sufragerie.

-Haide, Riki, prinde-mă! Strigă el, uite că mă joc cu tine ! Mă voi juca mereu cu tine ! Haide, Picioruș, hai să ne jucăm!

Eu m-am luat imediat după Bobi, dar Picioruș i-a strigat printre mustăți :

-Pleacă, mă, Bobi de aici! Pleacă, până te mușc !

https://www.facebook.com/aventurileluiriki/videos/1419290061435515/

Nu mai sunt supărat pe Bobi, dar de când Ana nu mai lasă pe nici unul dintre noi în pat… A, mi-am amintit. Brusc, suntem patru și spune că nu are loc de toți patru în pat. Dar nu e adevărat ! Doar Bobi doarme de-a latul patului și o împinge în Tony, iar Thomas vine să-l scoată pe Bobi din pat să se joace și iese zarvă. Acesta nu e un motiv suficient să fim dați afară din dormitor, nu ?

Riki Riki&Friends

Așa, de când ne-a dat afară din pat, eu m-am supărat din nou pe Bobi. Cu cine preferă să doarmă el ? Cu Thomas… Nici măcar Pici nu vrea cu mine, iar și-a amintit că l-am trădat când a venit Bobi în familie. Așa că dorm singur pe un fotoliu și, doar dacă îi e frig, Picioruș vine să se ghemuiască lângă mine, spunând: Bine, te-am iertat. După care iar își amintește de trădare….

 

 

 

 

 

 

Post scris Riki

Riki este personajul principal al cărții  Aventurile lui Riki, de Ana Maria Florea Harrison, nominalizată la categoria Cea mai bună carte pentru copii la Gala Bun de Tipar-2014, principala competitie literara a industriei românești de carte.

Acesta este un blog scris de trei caini, Riki, Pici, Bobi, un motan – Thomas, și un om – Ana. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *