O să te mușc de nas

Post scris de Picioruș în Povești pentru copii

-HAAAAAAAM! Haaaaaaaaaaam! Lătram eu pe hol de începuse să mă doară gâtul.

-OUUUUUUU! Ouuuuu! Urla Bobiță lângă mine.

Bobiță ăsta are un lătrat care seamănă mai mult a urlat. În plus, are vocea ascuțită rău.

-Ouuuuuuuuuuu!

-Bobi, nu mai urla așa de urât! Am strigat la el. Mă enervează până și pe mine și te asigur că nu sperie pe nimeni.

-Ouuuuuuuu! Continua Bobi isteric.

Lătram amîndoi pentru că simțisem un miros de câine necunoscut pe scările casei în care stăm. Trecuse de ușa de la intrare și urca scările. Simțeam și mirosul lui Tony, dar ce căuta el cu un câine străin? El nu aduce acasă potăi găsite, pline de pureci și slăbănoage cum mai face Ana. Cine putea fi cu Tony?

-Haaaam! Haaaaam! Ouuuuuu! Ouuuuu! Ouuuuu! Zbiera Bobi.

Deodată, amândoi l-am văzut prin geamul ușii de la intrarea în apartamentul nostru. Era mare și blond. Enorm! Un golden retriever pe care… nasul meu mic își spori puterile… pe care îl cunoșteam…

-Bobi, am strigat! E Atilla!

-Ouuuuuuuuu! Urla Bobi ca și cum nu m-ar fi auzit.

Pici si Bobi

 

Nici nu mă miră, la cât de tare urlă, nu se aude nici măcar pe el când gândește. De aceea Bobi nu prea cred că gândește.

-Boooooobiiiiiiii! Am strigat la el. E Atilla, nu auzi? E câinele unui prieten al lui Tony! Nu ne mănâncă, te asigur.

-Nuuu? Mă întrebă Bobi neîncrezător. Ouuuuuu!

O surpriza mare si blondă

Tony deschise ușa. Ana venise deja lângă noi și încerca să ne tragă mai în spate, să-l lăsam pe Atilla să intre. Lui Bobi i se urcase tot părul pe spate și urla de nu mai auzeam nimic. Lătram și eu destul de tare, dar mai ales ca să-i explic lui Atilla că aceasta e casa noastră și că noi suntem șefii. Atilla dădea din coadă, dar când Bobi a sărit să-l muște, l-a repezit și a început să-l mârâie.

-Nu, Atilla, nu! Spuse Ana. Nu-l mânca pe Bobi! Gata Bobi, nu-ți fie frică. Nu ți-l mai amintești pe Atilla? Este prietenul tău, a fost aici și astă vară.

-Bună Bobi! Bună Picioruș! Ce mai faceți? întrebă Atilla bucuros.

Bobi se calmase puțin și-l mirosea pe câinele cel mare și blond. Spuse dintr-o dată cu ochii plini de mirare:

-Nenea Pici, eu îl cunosc pe băiatul ăsta!

-Păi ce mă chinui să-ți spun eu, măi, Bobi, măi? Am răspuns. Ce a spus Ana? N-ai auzit nimic?

-Nu, nenea Pici, spuse Bobi. Mi-a fost tare frică, uite ce mare este!

-Nu-ți fac nimic, Bobi, nu-ție fie frică, interveni Atilla. Am venit în vizită la voi. Tatăl meu este plecat într-o scurtă călătorie, așa că eu voi sta cu voi câteva zile. Promit să fiu cuminte.

 

Cel mai răsfățat câine nu sunt eu

Ana și Tony se mai liniștiseră puțin când au văzut că noi ne mirosim și de aducem aminte unii de ceilalți. Ce-i drept, Atilla nici nu putea să ne facă vreun mare rău. Sărăcuțul, avusese un accident. Se lovise la spate cu ceva timp în urmă și nu putuse să se ridice de jos timp de săptămâni întregi. Acum se simțea mult mai bine, dar nu se ținea perfect pe picioarele din spate. Când și-a dat seama de acest lucru, Bobi a răsuflat mai liniștit. Se înțelegea bine cu Atilla, dar când e vorba de împărțit o jucărie sau un os, blondul devine foarte răutăcios și ne mârâie. Mă sperie până și pe mine cu lătratul lui gros, de câine mare, iar eu nu sunt un fricos.

Trebuie să vă spun că Atilla e foarte răsfățat, nu e ca noi – niște căței foooarte bine educați, care nu fac prostii și nu fac nici mofturi la mâncare. Bine, Bobi face… și Riki. Să fiu sincer, Riki e cel mai răsfățat dintre noi, dar eu nu. Eu, Picioruș, spus și Scandal în cartier, sunt un cățel foarte cuminte. Poate nu mă credeți, dar chiar așa este. Nu contează ce cred vecinii care m-au denumit Scandal, eu mă consider foarte cuminte.

Deși e ditamai câinele, Atilla se comportă ca un cățeluș și vrea să fie tot timpul mângâiat. După ce a venit la noi, vroia să ne arate că Ana îl preferă pe el. Se punea la picioarele ei și nu ne lăsam să ne apropiem. În propria noastră casă! Dar Ana i-a explicat că el e musafirul nostru și că nu are voie să fie posesiv cu ea. Și a înțeles… dar vă vine să credeți că a vrut să doarmă cu noi în pat? Da! Da! L-a invitat chiar Bobi căruia îi trecuse frica și avea chef de joacă. În pat! Eu sunt un câine mic, dorm la burta Anei când Riki e la bunici la Piatra Neamț și împart locul acesta doar cu el. Pe Bobi îl mârâi când se apropie prea tare de culcușul meu de lângă Ana. Ei bine, marele blond vroia se așeze fix acolo. De-a curmezișul patului… Venea, își punea capul lângă pat pe brațul Anei, apoi o labă, încă una și… gata, țup în pat. A trebuit să-l mârâi de mai multe ori să nu-și ia nasul la purtare. Bine că e prea mare să încapă toată noaptea cu noi în pat… la cum o știu eu pe Ana, l-ar fi poftit și pe el dacă ar fi fost mai mic. Bine că e Tony acolo care o mai aduce cu picioarele pe pâmânt.

Al lui e osul?

Atilla ăsta nu mănâncă mai nimic și are crochete din cele mai scumpe pe care trebuie să i le amesteci doar cu conserve de somon. Și nici așa nu se înghesuie la mâncare. Nu-i nimic, Bobi și cu mine am lins bolul lui Atilla de deliciosul somon de mai multe ori. Dar la os nu glumește… cum te vede la osul lui, e gata să te sfâșie. De aceea, cât a stat la noi, Ana nu ne-a dat oase de ros nici unuia dintre noi. Dar cumva, Atilla a găsit un os mai vechi de-al lui Bobi și a început să ronțăie la el. Bobi l-a văzut:

-Atilla, acesta este osul meu! Spuse Bobi și se apropie de el.

Atilla a început să mârâie atât de tare, încât Bobi s-a făcut mic-mic de frică.

-Pleacă de aici că te mănânc! I-a spus Atilla printre dinți.

Eu eram în dormitor, printre perne, dar am auzit ce se întâmpla. Am sărit din pat și am țâșnit spre sufragerie. M-am postat în ușa, cu picioarele depărtate, gata de atac, și am început să țip:

Piciorus

 

Atilllllaaaaaaaa! Înceteazăăăăă! ACUM! Lasă-l în pace pe Bobiță!

Blondul s-a dat înapoi și s-a uitat urat la mine.

-E osul lui, am continuat!

-Și ce dacă? Mi-a răspuns Atilla. Eu l-am găsit pe jos, acum e al meu. Nu are voie să mi-l ia. Și ce îl aperi atâta? Te-am văzut eu cum îl mârâi toată ziua!

-E frate-meu, de aia îl apăr! I-am răspuns enervat.

-E fratele tău și îți spune nenea Pici? Mă întrebă Atilla obraznic.

-Eeeexaaaact! Am țipat! E frate-meu indiferent cum îmi zice și numai eu am voie să latru la el. Cine te crezi? Vii la noi în casă și dai ordine? Îi iei osul și apoi vrei să-l muști? L-am certat eu pe Atilla.

-Da, nenea Pici, chiar așa, spuse și micuțul Bobi. Vine la noi și ne mârâie. Nu se poate, trebuie să-l muști!

 

 

-Ei, nici chiar așa, am răspuns în șoaptă către Bobi. Eu sunt mic, o rezolvăm altfel. Iar, apoi, am zis tare către Atilla: Dacă mai mârâi la el, te prind dormind și te mușc de nasul ăla mare și maron! Îți mușc jumătate din el să văd ce mai zici. Nu te uita neîncrezător la mine, vorbesc serios. Te urmăresc și te mușc. Ia întreab-o pe Ana, și pe ea am mușcat-o că m-a împins într-o noaptea în pat și m-a trezit. Nu glumesc nici eu când mă supăr.

Atilla a lăsat osul, iar Ana, care și-a dat seama de la ce începuse cearta, a venit, l-a luat de jos și l-a ascuns. Blondul nu a mai spus nimic… cred că am reușit să-l sperii pentru că l-am văzut de mai multe ori tresărind în somn. Coșmaruri cu mușcatul de nas a avut, însă, bietul Bobi, care a început odată să schiaune în somn și să urle:

-Anaaaa, mă mușcă Pici de nas! Annnaaaa!

Ana chiar l-a crezut pe Bobi și pe cine credeți că a împins jos din pat? Pe Picioruș, exact!

 

Post scris de Pici

Picioruș, cațelul tupeist, este prietenul lui Riki,  personajul principal al cărții  Aventurile lui Riki, de Ana Maria Florea Harrison. Cartea a fost nominalizată la categoria Cea mai bună carte pentru copii la Gala Bun de Tipar-2014, principala competitie literara a industriei românești de carte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *