Săracul Pici nu se mai poate ține

Continuarea poveștii Fasolele atomice.

După vreo două zile mă simțeam déjà mai în formă. Puteam să sar fără probleme pe canapeaua din biroul Anei, unde îmi place să dorm când ea lucrează. Și cum dormeam eu liniștit într-o dimineață, îl aud pe vecinul Pufi lătrând.

-Mișhka, ai auzit, lui Picioruș i-au tăiat fasolele !

Vecunul Pufi nu-si vede de treaba lui.
Vecinul Pufi nu-si vede de treaba lui.

-Săracul, mă compătimi Mishka, cățelușa de lângă casa noastră, cea mai bună prietenă a lui Bobi.

-Aoleu ! l-am auzit și pe Roșcățel, un câine foarte rău care l-a mușcat odată și pe Tony.

M-am pus pe lătrat cât m-a ținut vocea. Atât îmi mai lipsea, să mă știe vecinii.

-Ce zici mă, roșcatule puricos ? am întrebat eu de la ușa balconului.

-Păi nu eu zic, Pufi mi-a spus. E adevărat ?

Roșcatul care l-a mușcat și pe Tony.
Roșcatul care l-a mușcat și pe Tony.

-Ia vezi-ți tu de treaba ta, că acum cobor și praf te fac. Și tu, Pufi, ce umbli cu vorbe aiurea pe stradă ? Ha ? Ți s-a urât și ție cu binele ? Sau ai uitat că ai doar 3 kilograme ?

-Nenea Pici, tu ai 5… l-am auzit pe Bobi în spatele meu. De aceea ți le-au tăiat, au spus că ai doar 5 kilograme și sari pe câini mari…

M-am întors la Bobi cu o mare dorință să îmi bag dinții în blana lui, dar l-am văzut pitulându-se după fotoliu.

-Îmi pare rău… spuse piticania.

-Păi să-ți pară, i-am răspuns. Pe Riki l-au castrat că a fost bolnav, acum mi le-au tăiat mie. Cine crezi tu, Bobișor, că urmează ? Ha ?

Bobi a devenit impertinent.
Bobi a devenit impertinent.

-Cine ? întrebă tontul.

-Tu, cine altcineva ?

-Păi mie nu mi le taie, răspunse Bobi. Am auzit-o pe Ana spunând că ea nu mai castrează nici un câine, că ea suferă cu operațiile astea. Și că eu pot să-mi păstrez nucușoarele.

V-a lovit vreodată cineva cu o bâtă în cap ? Pe mine nu m-a lovit nimeni, dar cred că așa te simți când ți se întâmplă, cum m-am simțit eu după ce l-am auzit pe Bobi.

-Ce spui acolo Bobi ? Cum adică tu scapi ?

-Păi eu nu sar pe câini mari în parc, nenea Pici… răspunse Bobi de după fotoliu.

-Nu, tu nu sari pe nici un câine în parc, tu te ascunzi între picioarele Anei de curajos ce ești…

-Da, nenea Pici, nici pe dobermani nu sar…

Eu cred că zilele astea, cât eu am fost în recuperare, Bobi a devenit și mai impertinent.

Am ploveraș ca sa nu ma ling la rana de pe spate. Fasole atomice nu mai am.
Am ploveraș ca sa nu ma ling la rana de pe spate. Fasole atomice nu mai am.

-Ce are, mă, dobermanul cu toate astea ? Era un mucos… am răspuns mârâind. Vin toți mucoșii în parc și marchează copacii cum vor ei. Și eu ce să fac? Să-I las să-și facă de cap? Uite că te-am lăsat pe tine și ți-ai luat nasul la plimbare. Ia fă-te încoace cu osul ăla !

-Dar e osul meu, nenea Pici…

-Da osul încoace că dacă nu-ți taie Ana nucile, te scap eu de ele !

Bobi a înțeles că sunt nervos și mi-a dat osul. Mi-am băgat de câteva ori dinții în el, dar eram așa de enervat, că nici de ros nu-mi ardea.

-Auzi, de unde știa Pufi că mie mi-au tăiat fasolele atomice ?

-I-am spus eu, nenea Pici ! Mă întrebau cu toții ce se întâmplă cu tine și de ce plâng eu singur în curte.

-Mă Bobiță, cum să povestești tu așa ceva prin vecini ? l-am întrebat nervos.

-Păi ce să le spun, nenea Pici, că oricum urmau să afle. Tot cartierul vorbește… și la magzinul din colț știu toți, dar nu râde nimeni de tine, să știi.

Of, Doamne...
Of, Doamne…

M-am întins pe burtă… Eram încă slăbit. Am vut să mă scarpin la fasolele atomice, dar mi-am amintit că nu le mai am. M-am uitat la Ana care lucra la computer. Așa deci, ma duci la veterinar să îmi trateze bubița de pe spate și mă trezesc fără fasole. Ca și cum asta m-ar convinge să nu-mi mai marchez teritoriul… m-am dat jos de pe canapea și m-am dus în spatele scaunului ei. Nici măcar nu am ridicat piciorul și am făcut un pișu mare direct pe covor. Așa, ca fetițele, dacă ea vrea să fiu fără fasole, ca o fetiță. După care am dat din coadă și am plecat.

-Baby, săracul Pici, încă nu s-a refăcut. Nu se poate ține. Uite, a făcut un pișu pe covor, am auzit-o spunându-I lui Tony în timp ce strângea covorul să-l dea la spălat.

Exact, săracul Pici. Nu se mai poate ține… lasă că vă arată el, săracul Pici.

Oare voi mai dormi vreodata așa de încrezător?
Oare voi mai dormi vreodata așa de încrezător?

   

Post scris de Pici

Picioruș, cațelul tupeist, este prietenul lui Riki,  personajul principal al cărții  Aventurile lui Riki, de Ana Maria Florea Harrison. Cartea a fost nominalizată la categoria Cea mai bună carte pentru copii la Gala Bun de Tipar-2014, principala competitie literara a industriei românești de carte.

Acesta este un blog scris de trei câini, Riki, Pici, Bobi, un motan – Thomas, și un om – Ana. 

                                           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *